playing (with little people souls)

Posted on

Ultima zi de scoala. Sute de mii de copii nefericiti. Locul in care mergeau cu placere, (aproape) zi de zi, locul spre care isi indreptau cele mai frumoase ganduri si aspiratii (de exemplu atunci cand isi faceau temele) va fi inchis si inaccesibil pentru aproximativ trei luni.

Nu impartasesti opinia mea? Vrei sa spui (parinte fiind) ca realitatea este un pic diferita? Iti trece prin cap ca exact contrariul ar putea fi adevarat? (Cumva te bucuri si tu pentru copilul tau, reflectand la perioada de respiro de care beneficiaza?)

Ok, daca nu ne intelegem pe acest subiect poate suntem pe aceeasi lungime de unda in cazul urmatorului: competitia!

Competitia este ceva bun. Ceva sanatos. Ceva ce merita implementat mai profund, aplaudat si intensificat.

Pentru competitie (ierarhii) este nevoie de note. Notele sunt minunate. Sunt sanatoase. Sunt dezirabile. In baza notelor copiii sunt asezati intr-un clasament. (Deci sunt clasificati.)

Copilul tau a fost mai bun decat copilul altuia. (La matematica, nu-i asa? Wink!) Asa cum un model de telefon este mai bun, adica mai performant decat un altul, tot asa un copil este mai bun decat un altul. (Te rog sa nu tragi de aici concluzia suspecta potrivit careia copiii (la scoala) sunt un fel de telefoane, adica de obiecte.)

La final se face un clasament general (pe baza caruia se dau premii) din care aflam cine sunt invingatorii (sunt putini) si cine sunt invinsii (sunt multi). E ok, daca purtatorul de gene a nimerit in a doua categorie ii prinde bine sa afle de timpuriu. Aproape sigur se va mobiliza si, la anul, isi va lua revansa. (De aceea si-a luat de lucru in vacanta, tot asa cum tu iti iei uneori de lucru, acasa.)

Nu, in nici un caz! Copiii cu note mai mici nu vor dezvolta resentimente fata de copiii cu note mai mari. Premiantii nu-i voi dispretui pe pierzatori (se poate folosi, precoce, termenul de „ratati”). Ei vor continua sa fie calzi si prietenosi unii cu altii si se vor ajuta reciproc (chestie stranie numita „cooperare”) indiferent de note, premii, laude si climat competitiv.

De ce? Deoarece natura umana este in mod esential pozitiva si nicio variabila situationala (nevrotica) nu o poate corupe.

Competitia in sala de clasa (in scoli si universitati) este un lucru bun. Coafura rezista. Copiii nu se transforma in oameni carora nu le (mai) pasa, nu devin violenti (psihologic) unii fata de altii si continua sa se bucure sincer pentru succesele altora.

Iar eu am incalecat pe-o sa, desigur.