„oh, ce frumos ai desenat!”

Posted on

Ai auzit vreodata aceste cuvinte spuse pe un ton mieros? (care te stimula sa vomiti) Sau, acceptand ca exista si adulti care se exprima in mod autentic (in relatia cu copiii lor sau ai altora), ar putea avea exact aceleasi cuvinte (acum simtite cu adevarat) efecte perverse?

Stiu, fac lucrurile mai complicate decat sunt in realitate. De fapt lucrurile sunt simple si ceea ce noi, oamenii, stim (despre dezvoltarea copiilor, de pilda), chiar asa este. Milioane de parinti isi cresc copiii fara a sta prea mult pe ganduri si totul se termina cu bine. (Este suficient sa privim in jur. Lumea e minunata. Nu exista, de exemplu, prejudecati, injustitie sociala, competitie nevrotica sau inegalitate de gen.)

Bine, Adrian, daca esti asa destept spune tu ce nu este ok in mesajul de mai sus!

(In afara de ipocrizie, da? Wink!) Problema laudei figureaza de mult timp pe agenda specialistilor in psihologia copilului si psihologia dezvoltarii. Exista studii si unele dintre ele (prin rezultate) sunt contraintuitive.

Dar de ce sa apelam la ele si sa nu gandim (cu mintea noastra)?  Incearca sa-ti dai seama ce se intampla cu copilul (cel care recepteaza lauda) daca:

  • Are o parere diferita (El nu crede ca a desenat frumos sau, in orice caz, nu „asa de frumos” pe cat i se comunica.)
  • Recompensa verbala pe care o primeste il face un pic mai inclinat sa astepte o alta recompensa (lauda) in viitor.
  • Atentia i se muta de pe proces (activitatea de a desena) pe lauda
  • (aici e randul tau)

Just for some crying: Ce crezi, este mai dezirabil sa ai un copil care sa aiba nevoie de aprobarea ta (sa simta ca esti mandru de el) sau, mai degraba, un copil care sa fie capabil sa-si aprecieze singur munca, efortul sau rezultatul?

Da, am scris un articol nesuferit. (Nu e nevoie sa-mi spui.)