Myers-Briggs (sau ce se intampla cand o mama si o fiica incep sa numere functiile)

Posted on

Sunt exasperat. Periodic sunt intrebat (de catre oameni inteligenti, angajati in multinationale) ce cred despre testul Myers-Briggs. (Precizez ca am fost un fan al lui Jung pe vremea cand gandeam mai putin.)

Aproape 90% din marile companii americane folosesc acest test. (Da, 90%! Traim intr-o lume bizara.) Cu ce scop il folosesc? Pentru diagnoza, consiliere, dezvoltarea carierei, selectie de personal si plasare potrivita (hihi!) a oamenilor in echipe.

Si acum ceea ce stiu (altceva decat ce cred): testul are o fidelitate test-retest modesta. (Exista studii facute de oameni carora le-a placut statistica.) Testul nu prezice nici un fel de comportament cu o validitate pe care sa o luam in serios.

Nu crezi?

Daca vii la mine (intr-o lume paralela, aceea in care am ramas blocat intr-un arhetip jungian) impreuna cu un prieten sau o prietena, va administrez  testul astazi si, inca o data, peste doar o luna, unul din voi va avea un profil diferit.

Pentru ca s-a transformat psihologic ca in povestile pentru copii? (Si crestea intr-o zi cat altii…)  Nu. Ci pentru ca Myers-Briggs este o poveste pentru oameni mari.

Sunt iubitor de copii. Dar si maturitatea (cognitiva) mi se pare un lucru bun.