(almost) full of zeal

Posted on

Sa ne imaginam ca ai un caine. (Ok, chiar ai unul.) Nu de ieri sau de saptamana trecuta ci de multi ani. Ai avut (si ai) grija de el. Ii cumperi hrana de cea mai buna calitate. In fiecare dimineata si in fiecare seara il scoti afara, chiar si atunci cand ploua (sau e foarte frig).

Il iubesti, nu exista nici un dubiu. Si el (ea) te iubeste, la randul lui (ei).

But have you noticed something funny (these days)?  Se intampla ceva in sufletul tau vazandu-l cum merge spre persoane necunoscute, da din coada, se lasa mangaiat si pare a se simti foarte bine cu ele.

Cunosti acest sentiment? E un fel de durere. Daca ar vorbi (ea, durerea) ar spune, eventual: „Cum indrazneste? Dupa tot ce am facut pentru el? Este cainele meu. Cainele meu, da? El trebuie sa ma iubeasca pe mine!”

Nu, nu-i spui asta. (Oricum n-ar intelege, nu-i asa?) Si e foarte greu sa recunosti si fata de tine. Dar simti si n-ai incotro. (Da, te poti preface ca nu simti. Poti chiar merge cu lipsa de onestitate mai departe, pretinzand ca te bucuri.)

Ce am (mai) putea comenta?  Despre oameni si caini. Mai mult despre oameni.